Nu sunt un fan al manipularii in exces a fotografiilor, adica denaturarea acestora si consider ca pentru fotografii de natura (peisaj si wildlife) implicarea editarilor in Photoshop ar trebui facute cu masura, fara a exagera. De regula, folosesc softurile de editare pentru a face corectii daca am introdus setari gresite in aparat pe teren. Si da, poate aici unii vor spune ca am fotografii care par ireale din punct de vedere al cromaticii, dar... uneori lumina este de partea fotografului si e magica! :) cum este si exemplul de mai jos, unde la editarea in Photoshop am eliminat 25% din umbre si 5% din highlights pentru a reda detaliile pontonului, barcilor, plajei si orizontului.
In exemplul urmator, corectiile au fost la balansul de alb, pe care il setasem gresit la 3200K in camera si a fost corectat ulterior in Photoshop la 5000K. De asemenea, au fost corectate umbrele cu 25% pentru a reda mai bine detaliile blanii catelusului.
Totusi, softurile de editare pot fi folosite si la altfel de corectii decat cele de cromatica sau luminozitate, cum ar fi cazurile in care subiectul este un pic blurat/miscat cum este acest fluierar negru din imagine. Folosind un plung-in Photoshop de la Topaz (Topaz Sharpen AI), am corectat imaginea printr-o functie de stabilizare a subiectului. Se poate observa destul de bine cum ies la iveala detaliile din jurul capului, ciocului si a prazii din cioc.
Iata un alt exemplu. Din perspectiva aceasta, popandaul din imagine era blocat de vegetatie in partea de jos, deci detaliile blanii nu au putut fi reproduse fidel dar chiar si aici, reconstructia nasului, a zonei de sub nas si gura este una foarte buna. De asemenea, poate fi remarcata reconstructia detaliilor conturului popandaului, unde firele de blana sunt reproduse foarte bine dar si detaliile din zona ochilor.
Un alt caz de corecție a imaginii este eliminarea zgomotului produs de valorile mari ale ISO-ului. În imaginea de mai jos, am folosit plug-in-ul Topaz Denose AI pentru a reconstrui detaliile pierdute din penajul cucuvelei.
(zoom pe imagine)
Recomand cu caldura fotografilor acest plug-in foarte fain care poate salva de la recycle bin fotografiile aparent ratate :) Lumina buna tuturor!
©Adi Dedu 2020