... da, n-am putut dormi cum trebuie azi-noapte. Asa sunt mereu cand stiu ca a doua zi plec undeva unde îmi place si unde voi face ce-mi place. M-am trezit cu gandul la ocean, la cat de tare va bate vantul, la cum va fi drumul, daca va ploua, daca va ninge, dacă ma voi întoarce cu o imagine buna, daca voi intalni oameni pe drum, daca am de dat jos multa zapada de pe masina, daca... daca... daca... Huh ... Iau ochii din tavan si ma dau jos din pat. Rucsacul zace pe parchet pe jumatate facut, pentru ca aseara am mai lucrat la niste imagini, am mai discutat cu baietii si nu prea am avut timp de el. Pauza pentru minte, cu dus rece... cu gandul la cafeaua din peco care ma asteaptă. "Traieste in prezent!" este titlul unui email pe care-l afisează telefonul vibrand pe masa intr-una, primit de la un binecunoscut psiholog pe care-l citesc de ceva vreme. De cate ori ai auzit replica asta pe unde te-au purtat bocancii? De cate ori n-ai inteles-o si ai mers în continuare pe drumul tau din inertie? Eu de multe ori... si a fost nevoie de multe batalii pierdute ca s-o pot intelege in profunzimea ei intr-un final.
Dupa pregatirea masinii de drum si aranjatul bagajelor, pornesc spre Reynisdrangar. Afara, atmosfera era una placuta, de iarna unde noaptea lunga saruta ziua scurta. Gandurile imi cadeau prin minte precum fulgii de zapada de afara. "Oare cum va fi?" se tot intreba mintea mea... Casa dupa casa... strada dupa strada... stalp dupa stalp... ma apropii de iesire. "Nu te opresti sa iei cafea?" spuse Daniel, eu trecand cu masina pe langa benzinarie. Da... am ratat momentul prezent. M-am gândit din nou în viitor, din inertie. Inca era semiintuneric atunci cand am ajuns. Opresc motorul si e liniste. Se aud valurile puternice undeva in departare ale caror zgomote se amplifica instant cand deschid portiera. Ignor vantul puternic si ma echipez. Ma gandesc oare cum voi putea ajunge in locul acela de unde sa pot realiza clasica fotografie pe care o fac toti cand ajung aici dar cu un strop de originalitate, cu amprenta mea autentica, cu trairile mele, cu emotiile mele in ea... Oare voi putea trece de valuri? Oare ne vor mânca ursii polari? Ha... stai minte... ca aici nu sunt ursi polari desi suntem aproape de Cercul Polar, hai nu te mai gandi si incuie masina sa nu intre vreun turist chinez curios în ea.
Ne departam unul de altul usor usor, fiecare in intimitatea gandurilor si trairilor proprii. Reynisdrangar isi dezvaluie maretia in faaa mea in largul oceanului, demonstrandu-mi rezistanta sa în fata valurilor imense care-i loveau baza si care-l macinau bucatica cu bucățică. Timpul era de partea oceanului, fiindu-i aliatul suprem. Cu ajutorul lui, oceanul avea să câștige războiul, deocamdată bătălia fiind câștigată de coloanele de bazalt. Un alt gând de viitor care galopa prin mintea mea în timp ce-mi desfăceam trepiedul cu ochii țintiți spre ocean și cu părul vâlvoi lăsat pradă vântului. Ce mult m-aș fi bucurat să fi fost și ea aici acum, să vadă ce văd eu, să simtă ce simt eu... Valurile începeau să prindă curaj și teritoriu în fața mea dar am preferat să ignor asta, pentru un motiv sau altul. Ah yes... those so called "sneaky waves". Parcă vorbea un islandez în parcare despre ele zilele astea. Nu mai contează acum. Acum sunt aici, cred... Simt ploaia măruntă cum pune stăpânire pe plajă. Acopăr rapid camera cu un mic celofan dar nu pentru mult timp, căci vremea de aici este extrem de nehotărâtă. Să începem totuși. Diafragmă... f8, timp de expunere... 10 secunde, ISO să zicem vreo 100. Click... A ieșit neagră complet. Ha... am uitat... Care-i primul pas pentru a face fotografii extraordinare? Să dai jos capacul obiectivului foto bineînțeles. Ok, here we go agian. Click! Hm, prea arsă. Să adaug încă un filtru de 3 stopuri. Mă întorc cu spatele la cameră și cotrobăi prin rucsac după el. Oare cerul îmi va da niște lumină mai bună? Hm... hai că merge și așa... Ah uite unde erau cheile alea... Am încuiat mașina? Am închis oare geamurile la cazare? Aha! Uite-l... Mă întorc..îmi scapă filtrul din mână în timp ce privesc valurile cum mi-au înghițit camera foto, trăgând-o spre ocean. De când s-a făcut Atlanticul fotograf și fură camerele altora? Gândul îmi zboară din nou la acel email "Trăiește în prezent!".
Fotografia de natură, pe lângă dezvoltarea laturii artistice, mi-a deschis multe porți și drumuri pe care n-am crezut vreodată că pot păși. Am cunoscut oameni extraordinari și voi cunoaște în continuare oameni extraordinari. Pașii m-au purtat prin niște locuri absolut superbe unde m-am bucurat de momente și mai și... Fotografia de natură m-a scos dintr-o profundă zonă de confort și m-a aruncat într-o luptă cu propriile convingeri limitative, ajutându-mă în timp să descopăr cine sunt și ce vreau, să-mi vindec răni interioare și să devin un om mai bun.
Totuși, ce se întâmplă în tine atunci când apare un al doilea personaj care te face să simți că tot ce ai învățat până acum despre tine este doar prefața unei cărți superbe care urmează să fie scrisă? Momentul ZERO...
All we have is now
© Adi Dedu 2020